Animalele


Am avut onoarea și plăcerea să participăm și anul acesta la târgul Anuga din Germania, alături de alte 55 de firme românești.

Cel mai mare târg mondial dedicat Industriei Alimentare, Anuga 2017, a avut loc în perioada 7-11 Noiembrie și s-a desfășurat sub sloganul ”Gustă viitorul”.

Am mers acolo cu o “față nouă”, noua imagine a brandului “De la Ferma” pe care ne dorim să o lansăm oficial până la finalul acestui an. Pe tot parcursul târgului, ajutați de Chef Horia Șimon, am preparat 300 de porții de mămăliguță cu brânză, în special cu brânză de burduf, preferata noastră. Dacă au avut succes preparatele noastre, vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți, privind imaginile alăturate.

Mulțumim pe această cale tututor celor care ne-au vizitat la Anuga și promitem că ne vom revedea si la urmatoarea ediție.

Participarea alături de numeroase firme românești a fost dovada că producătorii români de alimente sunt interesați în mod special să își dezvolte noi linii de export.

Târgul aflat la cea de-a 34 ediție, a avut și anul acesta un succes răsunător, doborând record după record. Vorbim aici de participarea a 7400 de companii din 107 țări și un număr de 165.000 de vizitatori din 198 de țări!